Mi és a föld / Noi şi pământul

Oly rengeteg csillag hull ezen az éjen.
A földet tán az éj Démona tartja kezében
és mint a taplót csiholja
dühösen, hátha belobban.
Ezen az éjen, amikor
oly rengeteg a csillag, fiatal tested
elvarázsol, lángol a karomban
akár egy máglya lángja.
Őrület,
ahogy karjaim, mint lángnyelvek nyújtóznak feléd
meztelen vállaid hűsét hogy megolvasszam,
beszívjam kiéhezetten, oldódjon bennem
az erőd, a véred, büszkeséged, a tavaszod egészen.
Hajnalban, mikor a naptól tüzet fog az éj,
s hamvai messze tűnnek, széthordozza
a szél – a pusztulás felé,
e hajnalon azt akarom, legyünk mi is
hamuvá,
mi, és – a föld.

Koosán Ildikó fordítása

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul său trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi – pământul.