Simonfy József
(1952)

mint egy hegedűt

valahol nyár van
valahol mindig nyár van
széthurcoltam magam
egyik szobából a másik szobába
egyik éjszakából a másik éjszakába
a lélek leszakad a testről
gyümölcs az ágról
reménytelen remény
az idő eljárt felettem
tavaszi gyöngeség végez velem
gubbasztok szárnyai közt a madár
ablakéjben avas hold
kőben olyan csönd van
tükröt tokba teszem mint egy hegedűt
kiálló szög vagyok
azt írom amit egy haldokló diktál
mennyi szépség a világban
semmiből sem kaptam a legjavát

ca pe-o vioară

undeva e vară
undva întotdeauna e vară
pe mine însumi m-am târât
dintr-o cameră în altă cameră
dintr-o noapte în altă noapte
sufletul se desprinde de trup
fructul de ram
dejnădăjduită nădejde
timpul mi-a trecut peste tâmple
anemia de primăvară mă frânge
stau ghemuit între aripi de pasăre
în noaptea ferestrelor rânceda lună
liniştea în pietre s-adună
pun oglinda-n teacă precum o vioară
sunt un cui ieşit în afară
scriu ce-mi dictează-un muribund
de câte frumuseţi e lumea plină
din nimic n-am avut parte deplină

Fordította Kocsis Francisko

Forrás: Apa şi puntea / A folyó és a híd. Ed. Ardealul, Tg. Mureş, 2019.