Roman istoric – II. / Történelmi regény – II.

Pășesc patru bărbați, trei în uniformă militară,
cel de-al patrulea în straie de țăran.
După ce ies din sat, mai înaintează pe câmp vreo două sute de metri.
Ia, spune, îl întreabă ofițerul, se vede de aici pământul matale?
Da, se vede, spune țăranul, e pe lângă copacul acela mare.
Mie nu-mi tot arăta cu deștul, ia, du-te până acolo ca să vedem.
Da, sărut mâna, și țăranul pornește spre copac.
O fi având cincizeci de metri ? – socoate ofițerul distanța.
Își întinde palma stângă spre unul dintre soldați ca semn de solicitare.
Da, să trăiți, este, bate din glezne soldatul
și întinde arma sa imensă ofițerului.
Acela își potrivește arma în poziție de ochire.
E destul de grea , p… lui dumnezeu.
Ține arma ca trăgătorii de elită,
formând din degetele palmei stângi o furcă
unde așează țeava puștii.
O fi având o sută de metri?
Este, să trăiți! Bumm!
Țăranul, parcă nedumerit, se oprește din mers…apoi cade lat.
Celălalt soldat pornește spre el cu o găleată de apă.
Îți rup gâtul dacă te pripești!
Nu mă pripesc, să trăiți!
Soldatul strecoară apa din găleata încet, în șuvoi subțire pe ceafa țăranului.
Acela, horcăind, se ridică anevoios, crește pata roșie în pieptul cămășii albe.
Stă acolo nedumerit, parcă străduindu-se să priceapă ceva de neînțeles.
Ia, întinde-o mai departe, îi mormăie soldatul.
Țăranul, poticnindu-se și orbecăind, pornește.
Două sute de metri? – întreabă încet ofițerul.
Da, să trăiți!
Țăranul cu brațele întinse parcă vrea să cuprindă trunchiul copacului.
Bumm!
Soldatul, ajuns lângă el, cu mâna dreaptă scrie un semn de cruce mare în aer.
Ți-a trebuit, acum e al tău.
Dacă așa de tare ții la el!
Pășesc cei trei în uniformă prin văi și dealuri.

(Traducere de Bartha György)

*

Jön négy férfi, három egyenruhás,
a negyedik falusi ruhában.
Kiérnek a faluból, mennek kétszáz lépést.
Na, kérdezi a tiszt, látszik-e ide a maga földje?
Látszik, mondja a paraszt, ott a nagy fa mellett.
Nekem ne mind mutogasson, menjen oda, lássuk.
Kéremszépen; a paraszt elindul.
Van már ötven méter? – gondolkodik a tiszt.
Bal tenyerét kérőleg kinyújtja.
Igenis, van, bokázik az egyik katona.
Nagy puskáját átadja a tisztnek.
Az a fegyvert célzásra emeli.
Elég nehéz, b…..meg az isten.
De úgy tartja, mint a sportlövészek.
Bal keze két ujját villaként szétnyitja,
és a csövet oda fekteti.
Megvan már száz méter?
Megvan, igenis! Bumm!
A paraszt megáll csodálkozva s a földön elvágódik.
Veder vízzel elindul a másik katona.
Nehogy elsiesd, a nyakad kitekerem!
Nem sietem, igenis!
Lassan csorgatja a vizet a paraszt tarkójára.
Az hörögve tápászkodik, ingén nő a vörös folt.
Ott áll, mintha erőlködne, hogy megértsen valamit.
Nyomás tovább, morogja a katona.
Botladozva, rogyadozva indul a paraszt.
Kétszáz? – kérdi a tiszt halkan.
Megvan, igenis.
A paraszt karjait tárja, át akarná ölelni a fa törzsét.
Bumm!
A katona odaér, jobb kezével nagy keresztet vés a levegőbe.
Kellett neked, hát megkaptad.
Ha ennyire ragaszkodsz hozzája.
Megy a három egyenruhás hegyen-völgyön át.

Forrás: Király László: Amikor pipacsok voltatok, Kriterion Könyvkiadó, Buk. ,1982,